vineri, 27 noiembrie 2009

Scurt moment de visare... (sau eseul meu la psihologie)

De multe ori ne intrebam de ce viata e asa de grea si de cruda uneori. De ce? O intrebare simpla care nu duce la niciun raspuns daca nu reusim sa vedem dincolo de perspectiva monotona a vietii, unde totul e gri, sters si sobru. Niciodata nu am dat o pata de culoare panzei pictata doar in alb si negru, nu mai regasim bucurii in lucrurile aparent marunte: emotia unui nou rasarit de soare, surasul unui prieten drag, dansul stropilor de ploaie ce cad pribegi din inaltul cerului, linistea unui apus suav.
Daca ar fi sa pot schimba lumea si s-o reconstruiesc nu as tine cont de nicio regula, as scoate total din vocabularul lumii cuvintele "sobru" si "monoton", daca as putea sa schimb forma Pamantului as face-o. In locul sirurilor parca nesfarsite de blocuri cenusii as vrea sa vad cladiri colorate, pline de viata, de diferite forme si marimi, cu ferestre mari impodobite de flori. Din gunoaiele aruncate pe strada sa rasara flori si sa infloreasca atunci cand ridicam inapoi deseurile atunci cand ne dam seama ca am facut o greseala. In locul stropilor de ploaie as vrea sa cada stele mici, stralucitoare, care sa raspandeasca magia lor si sa dea licariri lumii dominate de culoare. Ar fi elementul ce ar desavarsi o lume pe care o consideram ideala. Ritmul vietii este un element ce trebuie schimbat. Totul e o aritmie, un ritm neregulat ce produce doar haos si irascibilitate. As vrea ca lumea mea sa fie o melodie interpretata de cei mai buni si talentati cantareti: pasari si insecte care isi canta libertatea pe acordurile batailor aripilor, oameni care se bucura deopotriva cu acestea si aduc un omagiu naturii respectand-o. As vrea ca oricine sa poata vedea dincolo de granitele orizontului, astfel incat sa ajungem sa vedem infinitatea Universului daca ne dorim asta. Scriitorul brazilian Paulo Coelho sustinea in romanul sau "Alchimistul" urmatoarele cuvinte: "Cand iti doresti ceva cu adevarat , tot Universul conspira la indeplinirea dorintei tale". Eu pot sa-mi cladesc aceasta lume de la fundatie pana la cele mai mici finisaje pentru ca am cel mai loial ajutor la dispozitie: imaginatia. Aceasta reprezinta rama tabloului proaspat pictat pe o panza ce la inceput nu reprezenta nimic. Dupa ce doar cu o pensula numita "dorinta" am contuat liniile unei lumi noi, nepangarite de sentimentele de ura sau tristete putem agata rama, suportul picturii, pe un perete al sufletului nostru si s-o prezentam tuturor ca o creatie proprie fara sa ne sfiim.
Fara sa ne dam seama am ajuns pictorii propriei noastre creatii.

Un comentariu:

Mada spunea...

bai.. viata e cruda!
hai s-o prajim! :))