luni, 23 noiembrie 2015

Dulceața de Lapte, regina brânzei

Marți, 31 martie 2015

Brânza cu nume și preț indecent
sursă foto: http://fanbranza.ro/
Călătoria mea se apropie de final. Am colindat cele patru zări în căutarea brânzei perfecte, am cunoscut oameni noi, am auzit povești inedite și, mai ales, am mâncat multă, multă brânză. De la delicioasa și draga mea Fondue, până la „telemeaua” mongolilor, cea din lapte de yak, care în loc de saramură era „sărată” cu ajutorul prafului din deșertul Gobi. Chiar și brânza vecinilor noștri sârbi m-a surprins plăcut, cea din lapte de măgăriță, a cărei denumire originală ar fi iscat o controversă fără precedent, dacă împânzea rafturile magazinelor românești. Oricum, prețul ei ar fi golit de bani buzunarele iubitorilor de brânză și ar fi umplut de lacrimi ochii iubitelor sau soțiilor care, în locul unui kilogram de pule ar fi preferat o nouă pereche de pantofi. Sau chiar un magazin întreg de pantofi. Înainte de a încheia aventura și de a dezvălui care este cea mai bună brânză din lume, m-am gândit să mai dau o șansă plaiurilor mioritice. Brânza de burduf, caşul, telemeaua, toate au un gust desăvârșit, au ceva din prospețimea pășunilor autohtone și sunt foarte populare, dar și accesibile. Cu siguranță trebuie să mai existe undeva, pitit, un sortiment românesc care așteaptă să fie pus în lumina reflectoarelor de marele fan brânză Toni Delaco.
Gândurile acestea îmi dădeau târcoale pe când traversam județul Bihor unde, din loc în loc, pe pășunile satelor vedeam turmele de văcuțe care pășteau de zor iarba grasă. În momentul în care autocarul cu care călătoream s-a oprit, am luat o decizie spontană... Voi coborî, voi urma drumul de țară prăfuit ce cotește spre un sătuc întins pe coline și voi face exact ceea ce am făcut și în ultimii ani: voi merge la poarta oamenilor și voi discuta cu ei despre specificul brânzeturilor pe care le prepară în gospodăria lor.
Cum mergeam pe drumul șerpuit, cu rucsacul în spate, sub un soare parcă prea puternic pentru data din calendar, văd un moșneag ce cosea iarbă ca un tinerel de 20 de ani. Lângă el, două văcuțe care înfulecau cu poftă din „meniul” de azi: salată de iarbă verde asezonată cu păpădii. Sătul de drum, mă îndrept spre cosașul cel harnic, îi dau bună ziua și îl întreb:
-Bade, mai este mult până în sat?
-Mai iastă oleacă dă drum, dară. Da' pă cine cotați la noi în sat, dacă nu-i cu supărare? A cui sânteți?
-Toni Delaco mă numesc. Fan brânză. Nu caut pe cineva anume....
-N-am auzât dă Fane Brânză ăsta să stea la noi în sat... Da' tăt tre' să coți dumetale pă cineva, că doară nu umbi așe, dă nebun.
-Bade, eu de fapt caut ceva, nu pe cineva. Caut cea mai bună brânză din lume. Am umblat peste tot în lumea asta, în ultimii cinci ani am colindat prin Franța, Italia, Columbia, Japonia, Mongolia, peste tot și parcă tot aș vrea să mai încerc și ceva românesc, înainte de a stabili care e cea mai fină, gustoasă și cremoasă brânză din lume.
-Tuuulai Doamne! Da' după ce ai bătut atâta amar dă drum până acolo, domnu' meu? Nu știi dumetale că cea mai bună brânză îi scoaca? Haida dumetale cu mine acasă și îi vedea pă baba me ce bunătate dă scoacă face. Îți bați pruncii și nevasta dăr ea!
Iată-ne, așadar, porniți la drum. Cu căruța. Badea Gheorghe, căci acesta era numele „serpașului” meu, „conducea” cu mare iscusință căruța plină cu iarbă proaspăt cosită. „Doamnele” dădătoare de aur alb, Bujoara și Stela, au rămas acolo, pe câmp, să își savureze în tihnă „sălățica”. Eu am primit un loc de cinste în limuzina rustică, exact pe sofaua din iarbă și păpădii. În tot acest timp mă gândeam la „scoacă”. Ce-o fi aia? Mă mai poate surprinde ceva după toate experiențele avute? O fi mai puturoasă decât Vieux Lille? „Scoacă” sună la fel de acru ca și „soacră”. S-C-O-A-C-Ă, ce urât sună!...
Curiozitatea și scepticismul s-au prins în horă în gândul meu, răsunând haotic printre pașii cadențați ai iepei, pe care bătrânul o grăia Doina. Nici nu mi-am dat seama când badea Gheorghe și-a parcat „automobilul cu un cal putere” în fața porții. Am ajuns, am cunoscut-o pe tanti Lina, care tocmai pregătea cele necesare pentru scoacă. Începeam să mă familiarizez și cu dialectul zonei, cu toate particularitățile lui fonetice. Mi-am dat seama, între timp, că brânza aceea cu denumire care te zgârie pe timpan și îți descurajează papilele gustative e de fapt tradiționala brânză dulce de vaci, dar care, pe principiul „câte bordeie, atâtea obiceie”, poate deveni o adevărată delicatesă dacă gospodina iscusită știe și un secret. O ascultam cu atenție pe tanti Lina, care îmi explica în dulcele grai ardelenesc cum scoate ea aurul din lapte:
-După ce s-o prins laptele, iei smântâna de deasupra și-ți rămâne sămăchișa.
-Ce rămâne?!
-Iaurtu', domnu' Toni!
-Aaa!
-No, baji sămăchișa într-un vailing...
-Sămăchișă... asta am aflat ce e, dar... vaili...
-Vailingu' îi un castron cu toarte, domnu' Toni!
-Aha! Am priceput!
-Și după aia, de jur împrejur, torni apă caldă, da' bagă dă samă să nu fie fiartă că să opărește și nu mai îi bună dă nimica.
Eu priveam cu atenție cum începea să se lege amestecul, iar bătrânica își petrecea mâna tot roată după bulgărașul de brânză, ca să-l ajute să se învăluie. Știam cum se face brânza dulce, dar nu prin această tehnică. Bătrânica mi-a garantat că astfel brânza iese și mai gustoasă și mai pufoasă. Apoi, a pus bulgărele într-un tifon curat și a pus bulgărele de brânză la scurs.
-Apăi până s-o scurje zăru', noi 'om be un deț dă pălincă dă prună, să treacă mai iute vremea, zise surâzător badea Gheorghe.
La un păhărel de pălincă, moșneagul a început să îmi povestească întâmplări din tinerețe și nici nu am observat cum s-a curs timpul. Și nici că din mingea de brânză s-a scurs și ultima picătură de zer. Trebuie luată, căci dacă o lăsăm prea mult se întărește și se îngălbenește. Și nimeni nu vrea asta. Era o brânză albă, de culoarea omătului, cu textură ușor sfărâmicioasă dar, ajunsă în cavitatea bucală, bulgărașii aceia se deschideau ca un boboc de bujor și deveneau la fel de pufoși ca aripile lui Cupidon. Ba chiar mai pufoase de atât, căci se topeau în gură precum se topește untul în văpaia soarelui de vară. Iar gustul... gustul surprinde toată bunătatea laptelui dat de Bujoara și Stela, toată puritatea boabelor de rouă de pe iarba hrănitoare și întregul spirit ardelenesc. E inima laptelui!
-Stai să vezi cât de bună-i dacă o freci cu oleacă zahăr și vanilie și o întinzi pe o scovardă. Scoverzile-s tare bune cu scoacă, zise tanti Lina.
Până am mai băut un păhărel de pălincă, tanti Lina pregătise compoziția pentru scoverzi. Mister elucidat: e vremea pentru clătite!
sursa foto: www.gustos.ro
A trebuit să străbat întreg mapamondul, când brânza ideală îmi era atât de la înde...gură! Aceasta este brânza care m-a făcut să strig în gura mare ”Evrika! Iată zeița brânzei!” Și cât de sceptic și reticent am fost când i-am auzit denumirea! Trebuie să mă învăț minte... brânza nu se gustă cu urechile! Voi merge acasă și voi prezenta tuturor cea mai bună brânză: Delaco Dulceață de Lapte. Mă și văd filmând spotul publicitar pentru noul produs, disponibil în două variante: natur și cu aromă de vanilie. Ba poate mai facem o variantă cu stafide. Sau atașăm un recipient de gem de fructe pentru un desert incredibil de gustos în orice variantă l-ai alege, bun de savurat acasă sau la birou, ca atare sau cu o clătită pufoasă. E o brânză atât de versatilă! Atâtea posibilități de a o combina! Iată de ce „Dulceața de Lapte” e regina brânzei!

sursa foto: http://fanbranza.ro/

Articol scris pentru SuperBlog 2015, în dulcele dialect din țara Crișurilor :)

Un comentariu:

Simona fan branza fericit spunea...

Multumim pentru articol. Mult succes!